Spațiul Casei Umorului Desenat, noua atracție a secției de Artă din Muzeul Brăilei „Carol I”, a fost în scurta perioadă de vacanță un loc de joacă sub formă de lecție pentru câțiva elevi brăileni. Activitățile au avut loc pe baza unor protocoale de colaborare între instituția muzeală și școli.
Una dintre aceste întâlniri a fost cu elevii din clasa a IV-a (foto) de la Școala Gimnazială „Vlaicu Vodă”, veniți împreună cu profesoara Iuliana Stroe. Au făcut un tur al muzeului, au admirat lucrările grafice pline de umor – unii dintre ei văzând pentru prima dată acest gen de desen. Activitatea s-a încheiat cu un atelier de creație sub îndrumarea educatoarei muzeale Elena Albu, unde elevii s-au jucat desenând, subiectele fiind chiar ei înșiși – au încercat să se prezinte pe foaia de desen așa cum fac caricaturiștii.
O altă întâlnire de același fel a avut loc la Casa Umorului Desenat cu elevii din clasele a V-a și a VII-a de la Colegiul Național „Ana Aslan”, veniți la activități cu profesoara Daniela Gheorghiță și profesoara Laura Delighiosu. Și acești elevi au experimentat, unii pentru prima dată, emoția întâlnirii cu hazul din caricaturi.
Casa Umorului Desenat, parte a secției de Artă din Muzeul Brăilei „Carol I”, și-a deschis porțile pentru public în seara de 20 septembrie 2023, cu ocazia vernisajului expoziției Salonului Internațional de Caricatură, ediția a XVIII-a, salon organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila. Printre artiștii graficieni care au lucrări în noul patrimoniu al secției de Artă, respectiv al Casei Umorului Desenat, se numără Leonte Năstase, Florian Doru Crihană și Marian Avramescu – aceștia fiind în juriul ediției respective a Salonului Internațional de Caricatură. De asemenea, sunt expuse și lucrări ale regretatului Victor Chiriloaie Chiril, profesorul brăilean care a creat și o revistă dedicată umorului desenat și istoriei acestuia.