ActualitateNațional

Angajații din muzee și din bibliotecile publice intră în grevă japoneză

Angajații din muzee și din bibliotecile publice din România vor începe joi, 4 aprilie, acțiunile de protest față de situația ingrată în care se află această categorie socio-profesională. Anunțul a fost făcut astăzi de Federația Sindicală Culturmedia, afiliată Confederației Naționale Sindicale Cartel Alfa.

Membrii federației vor protesta joi, 4 aprilie, la locul de muncă, prin purtarea unei banderole albe, în toate muzeele și bibliotecile publice și la toate punctele de lucru din cadrul șantierelor arheologice preventive organizate de instituțiile muzeale.

Acțiunile guvernului de la sfârșitul anului 2023, culminând cu emiterea OUG 128/2023, au avut ca efect discriminarea fățișă a tuturor salariaților din sistemul  public al muzeelor și bibliotecilor din România, în ciuda complexității pregătirii personalului, a performanțelor profesionale ale acestuia, a importanței strategice și a utilității domeniului. Sindicaliștii din cultură solicită remedierea discriminării morale și salariale generate de OUG 128/2023 și egalizarea în plată a funcțiilor similare din sistemul muzeelor și bibliotecilor publice și alocarea unui buget de 0,9 din PIB către cultură, cu o justă repartizare către muzee și biblioteci.

Alte revendicări fac referire la:

  • Remedierea anomaliilor actuale din sistemul de salarizare a personalului din instituțiile culturale – egalizarea cu instituțiile de spectacol;
  • Indexarea anuală, cu rata inflației, a salariilor personalului plătit din fonduri publice din instițuțiile de cultură;
  • Plata suplimentară a personalului din unităţile/instituţiile de cultură implicat în activitățile generatoare de venituri la bugetul de stat (cercetări arheologice preventive, alte activități generatoare de venituri proprii) precum și a personalului din echipele de proiecte finanţate din fonduri europene;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul din muzee și biblioteci și compensații financiare pentru personalul care lucrează permanent în weekend și în timpul sărbătorilor legale;
  • Contract colectiv de muncă unic, la nivel național pentru instituțiile muzeale și pentru biblioteci;

Acțiunile de protest vor culmina cu declanșarea grevei generale, în a doua decadă a lunii mai. Sunt preconizate și demonstrații de protest de Ziua Internațională a Muzeelor și de Noaptea Muzeelor.

Articole similare

Back to top button