În ultimul meci al etapei a 18-a din Superliga la fotbal, Oțelul Galați a pierdut cu scorul de 4-1 pe teren propriu, în fața campioanei en-titre, FCSB.
Meciul a fost la discreția roș-albaștrilor, reveniți în campionatul intern după egalul din Europa League, 0-0 cu Olympiacos Pireu.
Partida a început de la 1-0 pentru oaspeți, omul de gol al bucureștenilor, Daniel Bîrligea, înscriind în minutul 9 la un corner de pe dreapta la care a centrat Ștefănescu. Bîrligea, care este născut la Brăila, a profitat de marcajul larg al fundașului central Angha.
O altă eroare în apărare, poziționarea defectuoasă, a creat posibilitatea ca același Ștefănescu, din stânga, să paseze pentru golul de 2-0 marcat de Musi, de pe linia careului mic, în minutul 40.
În repriza secundă, oțelarii au păstrat coordonatele modeste ale meciului, fiind permanent depășiți în duelurile individuale. Bîrligea a mai punctat odată, șut cu stângul la vinclu, în minutul 58, urcând astfel pe prima treaptă a clasamentului golgeterilor, cu 9 reușite.
Oțelul a primit primul penalty din actuala stagiune, transformat de Pop pentru golul de onoare, dar tabela au închis-o tot oaspeții, după reușita semnată de Olaru, după un penalty ratat tot de el. Mingea respinsă în față de portarul Dur-Bozoancă a fost trimisă în plasă de căpitanul roș-albaștrilor.
Aniversare tristă pentru Oțelul
Meciul de aseară a celebrat și 60 de ani de la înființarea echipei de fotbal Oțelul Galați. Focul de artificii din startul meciului a fost contrastant față de momentul de reculegere ținut în memoria marelui portar Helmuth Duckadam.
La Oțelul a revenit căpitanul Cissotti, după o lungă perioadă de recuperare medicală, dar a absentat singurul jucător care până acum a fost titular, Joao Lameira, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene.
Schimbările operate de antrenorul Dorinel Munteanu nu au putut resuscita echipa gălățeană, care pare să nu își mai revină din criză.
Tot aseară, Universitatea Cluj a pierdut acasă cu UTA Arad, 1-0. FCSB a urcat pe locul al doilea, cu 30 de puncte, intercalată între cele două formații clujene, CFR 31 de puncte, respectiv Universitatea, 30 de puncte.