Anticoncepționalele ar putea fi compensate

Pastilele anticoncepţionalele sunt medicamente cu hormoni care te protejează de o eventuală sarcină nedorită, dar nu și împotriva bolilor cu transmitere sexuală. De asemenea, în unele cazuri medicul ginecolog poate prescrie administrarea de anticoncepţionale hormonale chiar şi pentru adolescentele care nu şi-au început încă viaţa sexuală, pentru că ajută în ameliorarea simptomelor acneei sau a tulburării disforice premenstruale, adică simptome fizice şi emoţionale pe care unele femei/tinere le au, în fiecare lună, înainte de apariţia menstruaţiei.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat că se preocupă îndeaproape de un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru. De asemenea, ministrul a mai adăugat că acest proiect este similar cu cel care a stat la baza compensării vaccinurilor pentru adulți.

„Da, este similar dacă vreţi cu proiectul care a stat la baza compensării vaccinurilor. Mi se pare mult mai firesc şi mult mai simplu ca o femeie tânără să beneficieze de tratament contraceptiv, dacă doreşte acest lucru, în mod evident, pe bază de prescripţie medicală, pentru că în sistemul care a existat acum mai mulţi ani, care însemna achiziţie centralizată, distribuirea în judeţe şi aşa mai departe – era foarte complicat – ducea la foarte multe pierderi şi la foarte multă birocraţie. O să discutăm în ceea ce priveşte categoriile eligibile, să avem în vedere ca toate persoanele care ar trebui să beneficieze de un astfel de tratament să poată să o facă”, a afirmat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, citat de Agerpres.

Totuși, după cum a ținut să precizeze demnitarul, trebuie să se țină cont de multe aspecte în punerea în aplicare a acestui proiect. Unul dintre ele este legat de minore, caz în care se va ține cont și de acordul părinților.

„O să vedem la minore, este problema legată şi de discuţia cu părinţii acestor minore, pentru că e bine ca tratamentul contraceptiv să fie făcut şi cu acordul părinţilor”, a încheiat Alexandru Rafila.