Departamentul de Justiție al Statelor Unite, împreună cu 15 state, a inițiat pe 21 martie 2024 un proces antitrust împotriva Apple.
Este o inițiativă majoră a administrației Biden de a reglementa influența considerabilă pe care compania o exercită pe piața smartphone-urilor, conform Reuters, citat de Zona IT. Acest demers vine după ani de acuzații potrivit cărora Apple a limitat concurența prin impunerea de condiții restrictive în App Store, prin solicitarea de taxe mari și prin adoptarea unui ecosistem închis în ceea ce privește hardware-ul și software-ul său.
Apple este acuzată că a restricționat interoperabilitatea iMessage cu alte aplicații de mesagerie, a blocat accesul la serviciile de plată alternative și a impus taxe considerate a fi excesive pentru dezvoltatorii de aplicații.
Guvernul plănuiește să investigheze, de asemenea, preferința Apple pentru propriile sale aplicații în detrimentul celor ale concurenților și limitările pe care le impune colectării de date de către terți.
De asemenea, Apple, Meta Platforms şi Google, parte a grupului Alphabet, urmează să fie investigate pentru potenţiale încălcări ale legii pieţelor digitale (Digital Markets Act – DMA) a Uniunii Europene, care ar putea duce la amenzi usturătoare până la sfârşitul anului, potrivit unor persoane care au cunoştinţă directă a subiectului, citate de Reuters, transmite news.ro.