Local

Aproape 30.000 de brăileni au trecut pragul Bibliotecii Județene anul trecut

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” este mai mult decât ceea ce îi spune numele, fiind un adevărat hub cultural.

Printr-un comunicat de presă, conducerea instituției, alături de toți cei care fac parte din această mare familie, a anunțat: „Peste 29.000 de brăileni au participat în 2024 la 1.700 de evenimente organizate la Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, fie că a fost vorba de ateliere, workshopuri, lansări de carte, concursuri, spectacole sau expoziții. Vă așteptăm să ne treceți pragul și să vă bucurați de ceea ce înseamnă o bibliotecă modernă, care oferă mai mult decât cărți!”

În cei peste 140 de ani de existență, pe lângă serviciile tradiționale, Biblioteca a adăugat constant unele noi pentru a veni în întâmpinarea nevoilor comunității pe care o deservește.

O serie de servicii și activități sunt acum disponibile, toate aflându-se în concordanță cu principiile de dezvoltare și adaptare permanentă specifice bibliotecilor moderne.

Pe 23 august 1881, prin Decretul nr. 2.134 al M.S. Regelui Carol I, se autoriza deschiderea și funcționarea în urbea Brăila a bibliotecii publice și a muzeului științific, punându-se astfel o piatră la temelia vieții culturale a orașului. Ideea înființării acestor instituții a apărut la inițiativa unui comitet din care făceau parte profesori și personalități brăilene, dintre care îi amintim pe farmacistul Constantin C. Hepites, avocatul Ieronim Gold, avocatul Christodul Suliotti, profesorul Atanasie Popescu (acesta fiind primul bibliotecar al instituției nou înființate). Încă de la început s-a precizat că această bibliotecă este organizată pe un sistem enciclopedic.

De-a lungul timpului, instituția a funcționat în diferite locații și sub diferite denumiri: Biblioteca Publică a Comunei, Biblioteca Populară, Biblioteca Centrală a Raionului Brăilei, Biblioteca Municipală, iar de la centenar, din 1981, s-a numit Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila.

Începând de la organizarea științifică a colecțiilor și accesul liber la raft al utilizatorilor din anul 1970, continuând cu automatizarea și crearea bazei de date în 1996, cu accesul brăilenilor la Internet din anul 2000, noul spațiu în care s-au mutat în 2013, organizarea primului Makerspace din România care funcționează într-o bibliotecă publică încă din anul 2017, crearea și extinderea Catalogului Colectiv Județean și a Bibliotecii Digitale a Brăilei, sunt doar câteva repere importante care merită menționate.

Articole similare

Back to top button