
Au fost publicate modelele de subiecte și bareme pentru examenul de titularizare
Modelele de subiecte pentru concursul național de titularizare 2025, adresat profesorilor de gimnaziu și liceu, au fost publicate de Ministerul Educației. Reamintim că, în acest an școlar, calendarul mișcărilor personalului didactic prevede că proba scrisă a concursului de titularizare 2025 va avea loc pe 15 iulie. Cei interesați să participe se pot înscrie în perioada 5–16 mai 2025, iar pentru înscrierea exclusiv online, perioada este 5–12 mai 2025.
Examenul de titularizare este organizat în România pentru obținerea unui post în învățământ. În sistemul de învățământ preuniversitar, cadrele didactice pot ocupa statutul de profesori titulari în sistemul de învățământ, profesori titulari pe viabilitatea postului sau profesori suplinitori (calificați sau necalificați) cu contract de muncă pentru un an școlar sau mai puțin, în cazul suplinirilor care intervin pe parcursul anului școlar din diverse motive.
Pentru promovarea concursului de titularizare, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la inspecția de la clasă. În schimb, pentru a deveni suplinitori și a se angaja pe perioadă determinată, este necesar să obțină cel puțin nota 5 la ambele probe.
Reamintim că, în prezent, conform prevederilor din Ordonanța „Trenuleț”, care cuprinde mai multe măsuri fiscal-bugetare pentru anul 2025, aproape toate concursurile de angajare la stat sunt suspendate. Cu toate acestea, Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a dat asigurări că titularizarea 2025 va avea loc, invocând memorandumul de exceptare din 2024, care nu are caracter de act normativ, dar a fost aplicat pentru concursurile de angajare din anul precedent.