Absolvenții de liceu care nu au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat au, începând de astăzi, o nouă șansă. Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat a început azi, 8 august, cu prima probă de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Probele orale, respectiv evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale, se realizează, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă și un alt cadru didactic de aceeaşi specialitate din unitatea de învăţământ). Dacă această condiție prevăzută în Metodologie nu poate fi îndeplinită sau în cazurile în care cadrele didactice se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectaţi din alte școli.
Reguli care trebuie respectate
Ca și la sesiunea din vară a examenului, și de această dată Ministerul Educației le spune candidaților că nu le este permis accesul în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Încălcarea dispoziţiilor privind introducerea de materiale interzise în sălile de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă respectivele materiale au fost sau nu au fost utilizate. De asemenea, în situația în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.
Când încep probele scrise?
După încheierea probelor orale, urmează cele scrise, care vor debuta pe 19 august cu cea la limba și literatura română, iar afișarea primelor rezultate este programată să aibă loc în data de 26 august, iar rezultatele finale vor fi anunțate în data de 30 august, după soluționarea eventualelor contestații. Un candidat este considerat promovat la examenul național de bacalaureat dacă îndeplinește, simultan, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise, a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea și a obținut, în final, minimum media 6.