
Bacalaureat, proba la alegere a profilului
Joi, 4 iulie, elevii care au susținut examenul național de Bacalaureat au avut de „luptat” cu proba la alegere a profilului și specializării. Ca și în cazul celorlalte probe scrise de până acum, accesul candidaților în săli a fost permis până la ora 8.30.
Examenul de joi a putut fi susținut la 10 discipline: biologie, chimie, fizică, economie, filosofie, geografie, informatică, logică, argumentare și comunicare, sociologie, psihologie.
Indiferent de disciplina la care au ales să susțină această probă, examenul a început la ora 9.00, după ce s-a încheiat distribuirea subiectelor din plicurile sigilate către fiecare absolvent de liceu.
Candidații au trebuit să aibă la ei actul de identitate pentru a putea fi legitimați începând cu ora 8.30, când ușile sălilor de examen s-au închis și au rămas cu profesorii asistenți pentru instructajul referitor la desfășurarea probei.
Timpul de redactare a subiectelor pentru fiecare probă scrisă a fost de 180 de minute și s-a calculat imediat după distribuirea subiectelor către candidați, conform sursei citate.