LocalSport

Barometrul Ligii a III-a! Fotbaliștii brăileni înapoi pe teren

Echipele de fotbal din Liga a III-a, din județul Brăila, au revenit, undeva la jumătatea lunii ianuarie, la antrenamente în vederea meciurilor care, în acest eșalon, vor avea loc în primăvară.

Astfel, Dacia Unirea Brăila se pregătește la baza proprie, deși condițiile meteorologice nu sunt tocmai bune în această perioadă. Brăilenii au anunțat, pe contul oficial de Facebook, că au programat, în luna februarie, o serie de meciuri amicale, după cum urmează:

3.02 (sâmbătă) CSM Râmnicu Sărat;
7.02 (miercuri) Unirea Branistea;
10.02 (sâmbătă) CS Viitorul Cireșu;
17.02 (sâmbătă) ACS Sportul Chiscani;
24.02 (sâmbătă) CS Victoria Traian;
2.03 (sâmbătă) Sporting Liești.
Dacia Unirea Brăila va avea, așadar, trei partide amicale cu colege de serie și alte trei meciuri cu echipe din eșalonul județean, Liga a IV-a.
De asemenea vor fi prezentați Billal Djattit, portar francez și Mohammed Hereka, atacant englez, ambii sunt deja componenti ai lotului nrăilean. Dacia Unirea Brăila a anunțat că va mai reveni și cu alte surprize din punct de vedere al lotului. De asemenea, un website nou, www.daciaunireabrila.com, este anunțat, dar, deocamdată, adresa respectivă nu este activă.

La rândul ei, Viitorul Șuțești a anunțat, pe contul de Facebook, că au sosit în lot următorii jucători:

Dima Marius – CS Viitorul Ianca (Mijlocaș);
Coteț Leonad Tudor – CS Viitorul Ianca (Fundaș);
Dragoș Marian Mucuță- CS Viitorul Ianca (Atacant);
Mihai Alin Cosmin – CS Victoria Traian (Portar).
La capitolul plecări, lanterna roșie a seriei anunță pe:
Dumitrana Valentin Aurelian;
Oniciu Iulian Valentin;
Gherase Leonid Nicolae.
Primul amical al anului va avea loc sâmbătă, 27 ianuarie, începând cu ora 11.00, la Șuțești, contra formației din Liga a IV-a, CS Suporter Club Brăila.
A treia echipă din județ, în acest eșalon, Viitorul Ianca, nu a anunțat nimic oficial despre reluarea pregătirilor, transferuri sau meciuri amicale, fiind inactivă în mediul online. Ultima postare pe contul oficial de Facebook datează din 10 noiembrie 2023, anunțul de dinaintea meciului cu Metalul Buzău.
Cele trei formații sunt colege în seria a II-a din Liga a III-a. Dacia Unirea Brăila ocupă locul 6 cu 22 de puncte, având șanse teoretice, dar și practice, de a prinde play-off-ul. Viitorul Ianca și Viitorul Șuțești ocupă ultimele locuri, cu 11 respectiv 4 puncte, fiind deja resemnate cu prezența în play-out, unde vor lupta pentru evitarea retrogradării.
Campionatul Ligii a III-a se va relua, cu ultimele trei etape din sezonul regulat, pe 9 martie.

Articole similare

Back to top button