
Brăila a rezistat în fața ciclonului „Barbara” — școlile rămân deschise, pompierii în alertă
În timp ce alte județe din sud-estul țării au închis școlile din cauza fenomenelor meteo extreme, la Brăila cursurile au continuat normal, autoritățile locale menținând situația sub control. Ciclonul „Barbara”, care a lovit puternic sudul și sud-estul Europei, a adus și în România ploi torențiale și vânturi de până la 70 km/h, însă județul Brăila s-a aflat „doar” sub Cod Portocaliu de precipitații și Cod Galben de vânt, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
Deși noaptea de 7 spre 8 octombrie a fost marcată de rafale și averse puternice, primele ore ale dimineții nu au adus probleme majore. Totuși, pe măsură ce ploaia s-a intensificat, pompierii au fost chemați la intervenții punctuale în mai multe localități. Pe strada Mihail Kogălniceanu, în municipiu, un copac doborât de vânt a blocat carosabilul, fiind degajat rapid de echipajele Detașamentului 1 de pompieri, sprijinite de Seroplant.
În localitatea Lanurile, comuna Viziru, două gospodării au fost afectate de acumulările de apă, iar Garda de intervenție Însurăței a acționat cu motopompe pentru evacuarea acesteia. Câteva ore mai târziu, la Măxineni, pompierii au colaborat cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență pentru a scoate apa dintr-o curte inundată.
Pe lângă intervențiile cauzate de ploi, în localitatea Silistraru s-a produs un incendiu de locuință, lichidat fără victime.
Reprezentanții ISU „Dunărea” Brăila au anunțat că efectivele rămân mobilizate, fiind activată Grupa Operativă încă de marți seară. Se monitorizează permanent cursurile de apă și zonele vulnerabile, iar populația este îndemnată să evite deplasările inutile.
„Până la acest moment, situația este sub control. Suntem pregătiți să intervenim prompt acolo unde va fi nevoie”, au transmis pompierii brăileni.





