
Brăila, prezentă la Târgul de produse tradiționale din curtea MADR
Între 8 și 10 mai 2025, curtea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din București se transformă într-un spațiu dedicat tradiției culinare românești, prin organizarea „Târgului de produse tradiționale”. Acesta are loc cu sprijinul Cooperativei Agricole Caprirom Sud Muntenia și celebrează Ziua Europei, punând accent pe contribuția României la Politica Agricolă Comună. Brăila este și ea prezentă la târg, iar bucureștenii se pot delecta cu cele mai bune preparate care poartă semnătura producătorului Donaris Com. Preparatele aduse la București poartă în ele specificul culinar al zonei, impresionând nu doar prin gust, ci și prin calitatea procesului de producție.
Pe lângă Donaris Com din Brăila, târgul reunește zeci de alți producători din toată țara. Din Alba, Sibiu, Suceava, Dâmbovița, Olt sau Covasna au fost invitați fermieri și antreprenori care pun pe mesele vizitatorilor lactate și brânzeturi, dulcețuri și conserve, legume, fructe, produse apicole, prăjituri de casă, vinuri și chiar pește afumat. Dar, dincolo de diversitatea regională, fiecare stand are în comun respectul pentru tradiție și pasiunea pentru calitate.
Pe durata târgului, vizitatorii pot descoperi nu doar produse, ci și povești despre familii care și-au transmis rețetele din generație în generație, despre mici afaceri rurale care supraviețuiesc datorită perseverenței și despre meșteșuguri pe cale de dispariție, păstrate prin dedicare. Meșterii populari completează această atmosferă, având pregătite multe obiecte lucrate manual și costume tradiționale.
Un element de noutate al ediției din acest an este lansarea aplicației CPAC, dezvoltată de MADR și AFIR. Aplicația digitală permite vizitatorilor să scaneze coduri QR de pe ambalajele produselor și să afle instant detalii despre producători, metodele de preparare și certificările existente.