Busuiocul, plantă sacră și de leac

Busuiocul (Ocimum basilicum) este o plantă ierboasă, aromatică, originară din Asia tropicală, înrudită cu cimbrul, menta sau roinița.

Termenul de „busuioc” provine din limba greacă, unde „basileus” înseamnă rege. Se spune că planta ar fi răsărit pe locul unde Sf. Împărați Constantin și Elena ar fi descoperit Sfânta Cruce.

Busuiocul este foarte apreciat în bucătăria asiatică și mediteraneeană, un adevărat rege al condimentelor, fiind unul dintre ingredientele principale ale sosului pesto.

Busuiocul, proprietăți antimicrobiene și antioxidante

Nu sunt de neglijat însă nici virtuțile sale medicinale, mai puțin cunoscute la noi. Planta conține uleiuri esențiale volatile puternic antioxidante și antimicrobiene. Ceaiul de busuioc se recomandă în caz de crampe abdominale, infecții urinare, dureri de cap, laringită, faringită, gripă, vomă, fiind și un excelent stimulator al poftei de mâncare. Consumul zilnic al acestei infuzii ajută și la tratarea și vindecarea cefaleei, colicilor intestinale, ulcerului gastric, colitelor de fermentație. Busuiocul este cunoscut și pentru efectul său adaptogen, reducând stresul și anxietatea.

Ceaiul de busuioc se prepară adăugând la un litru de apă fierbinte două linguri de frunze de busuioc tocate. Se lasă la infuzat cam 10 minute, apoi infuzia se bea încet, pe tot parcursul zilei. Nu au fost raportate efecte secundare negative în timpul studiilor clinice la om, totuși se recomandă prudență în cazul sugarilor, al copiilor, al femeilor însărcinate sau care alăptează.

Extern, frunzele proaspete de busuioc sau tinctura de busuioc pot fi folosite pentru tratarea înțepăturilor de insecte, a rănilor și a eczemelor.

Conotații magice și religioase

În cultura populară de la noi, busuiocul este mai puțin cunoscut pentru virtuțile sale medicinale, fiind asociat cu ritualurile bisericești, în special cu sărbătoarea Bobotezei. Credințele populare îl consideră o plantă sfântă:

„Dintre flori, singur busuiocul e floarea Domnului Hristos, căci, când s-a născut, a răsărit împrejurul lui, l-a cuprins și l-a acoperit tot și de aceea preotul nu poate face agheasma fără busuioc; Busuiocul s-a făcut din sângele Domnului Hristos, când a picurat de pe cruce.” (Elena Niculiță-Voronca, Datinile și tradițiile poporului român)

Conotațiile religioase li se alătură celor magice, busuiocul fiind și plantă folosită în ritualurile sau descântecele de dragoste.  Se obișnuia ca planta să fie semănată de Sf. Gheorghe, fiind apoi purtată atât de fete, cât și de feciori, la horă. Fetele nemăritate îl așază sub pernă în noaptea de Bobotează, pentru a-și visa ursitul. Se spune că este păcat să arunci busuiocul la gunoi, iar dacă pui și o crenguță de busuioc atunci când umpli borșul, necuratul nu va gusta din el.