Guvernul a introdus o nouă modalitate de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat. Este vorba despre cardul electronic de carburant. Acesta se adaugă celorlalte metode alternative, respectiv bonurilor de carburant pe suport de hârtie și decontării bonurilor fiscale de combustibil pentru alimentarea mijloacelor de transport electrice. Sprijinul se acordă cu o condiție: autoturismul trebuie să se afle în proprietatea persoanei cu handicap, a familiei sau a asistentului personal, asistentului personal profesionist ori însoţitorului.
Cheltuielile asigurate anual pentru alimentarea cu carburant și/sau pentru încărcarea mijloacelor de transport electrice sunt în valoare de 1.500 lei pentru persoanele cu handicap grav, respectiv 750 lei pentru cele cu handicap accentuat.
În cazul celor care nu dețin autoturisme, se decontează biletele de transport interurban cu trenul sau autocarul.
Beneficiarii pot opta pentru una dintre variante prin cerere scrisă depusă electronic sau fizic la Direcția de Asistență Socială, de către persoana cu dizabilitate ori de către oricare dintre următoarele persoane: reprezentantul legal, asistentul personal, asistentul personal profesionist sau însoțitorul, părintele, tutorele, asistentul maternal sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat, în baza unei măsuri de protecție socială.