Economie

CCIA Brăila anunță organizarea Conferinței naționale de pregătire profesională

În data de 21 martie, ora 11:00, la Restaurantul Events&Ballroom situat pe Bulevardul Independenței nr 282, va avea loc Conferința națională de pregătire profesională având tema „Alege-ti TU calea!”. Conferința este organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Brăila. Cu acest prilej, CCIA Brăila vă invită să  explorați beneficiile arbitrajului comercial și să întâlniți  noua echipă de arbitri CCIA.

De asemenea, prin acest eveniment se marchează numirea noului președinte al Curții de Arbitraj Comercial, Iordan Aurelian Antonio, avocat, membru al Baroului Brăila și reprezentant al Societății Civile de Avocați „A.A. Iordan, Dumitrică și Asociații” – membră CCIA Brăila.

Moderatorii evenimentului vor fi președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila, Ștefan Fusea și președintele Curții de Arbitraj Comercial Brăila, Aurelian Antonio Iordan.

Speakerii prezenți la eveniment vor fi:

  • Ștefan Deaconu, președintele Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României;
  • Liliana Dragomir, vicepreședinte al Curții de Arbitraj Comercial Brăila;
  • Doru Benescu, președinte al Curții de Apel Galați;
  • Alexandru Bleoancă, vicepreședinte al Curții de Apel Galați;
  • Angelica Rosu, arbitru al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României;
  • Daghie Dragoș-Mihail, arbitru al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României;
  • Maria Veriotti, arbitru al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României.

Pentru mai multe informații și înregistrare, puteți vizita site-ul cciabr. Doritorii se pot înregistra și prin mesaj whatsapp la numărul de telefon 0729.66.33.99.

Ce reprezintă arbitrajul comercial?

Arbitrajul comercial reprezintă o formă de jurisdicție alternativă la jurisdicția instanțelor judecătorești.

Așa cum prevede art. 542 din Codul de procedură civilă, „persoanele care au capacitate deplină de exercițiu pot conveni să soluționeze pe calea arbitrajului litigiile dintre ele, în afară de acelea care privesc starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relațiile de familie, precum și drepturile asupra cărora nu pot să dispună”.

De asemenea, atât statul, cât și autoritățile publice și persoanele juridice de drept public care au în obiectul lor de activitate și activități economice pot încheia convenții arbitrale dacă legea le permite.

Așadar, prin arbitraj pot fi soluționate orice tipuri de litigii decurgând din sau în legătură cu un contract, inclusiv litigii referitoare la încheierea, executarea ori desființarea unui contract (cu foarte puține excepții, enumerate expres de Codul de procedură civilă).

Hotărârile arbitrale au aceeași forță juridică și valoare ca și hotărârile judecătorești emise de instanțele judecătorești statale, ele fiind definitive și obligatorii pentru părți.

Articole similare

Back to top button