Invatamant

Cerc pedagogic al profesorilor de limba și literatura română

În perioada 15-17 noiembrie 2024, la Predeal, județul Brașov, a avut loc cercul pedagogic al profesorilor de limba și literatura română, nivel gimnazial și liceal. Tema cercului a fost „Inovații curriculare în predarea limbii și literaturii române: strategii și bune practici”, iar cu acest prilej cadrele didactice din județul Brăila au participat la mai multe activități.

Printre acestea s-au numărat Story Cards, un joc didactic pentru stimularea imaginației și a creativității, și Punte către suflete (activitate de intercunoaștere), coordonate de inspectorul școlar de specialitate Iulia Georgescu. De asemenea, a avut loc un schimb transfrontalier de bune practici, la care au fost invitați inspectorul de specialitate din Cahul, prof. Natalia Luchianciuc, alături de șase profesori de limba și literatura română din Republica Moldova.

„Caracterul inedit al acestui cerc pedagogic a evidențiat nevoia de conectare dincolo de granițele obișnuite ale activităților școlare. Poveștile împărtășite au creat punți de prietenie, experiențele profesionale au generat idei noi pentru proiecte și au consolidat comunitatea profesională. Prezența colegelor de peste Prut a oferit ocazia unei analize comparative a celor două sisteme educaționale, a facilitat un schimb valoros de bune practici în pedagogia digitală și a deschis noi oportunități de colaborare”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Brăila.

Articole similare

Back to top button