Clipele se amestecă în viața noastră ca în lucrarea unui pictor, făcând o compoziție mai mult sau puțin atractivă; sau interesantă, depinde de privitor. Uneori însă, clipa trece pe lângă noi fără să pară că lasă urme vizibile în conștiință.
Dar în istoria care contează, cea înscrisă în cartea numită Cultură și Civilizație, clipele au valori cu greutate. Ar trebui să le cunoaștem, măcar pentru a compara mica noastră viață cu aceea a unor personalități care au scris istoria. Sau pentru a ne desena, și noi, viitorul într-un context important pentru cultura și civilizația locului.
Dar de cele mai multe ori, dacă că nu suntem personaje principale, istoria nu ne înscrie și pe noi în filele ei. Rămânem aidoma furnicuțelor, lucrând la un mușuroi mai mare. Și dacă suntem hărnicuțe, instruite și educate, mușuroiul numit Viață capătă sens, rost, valoare.
De ce această introducere, poate un pic cam lungă pentru unele gusturi? Pentru că vreau să subliniem, câțiva termeni: valoare, conștiință. Și o facem tocmai pentru că la Brăila am avut recent un festival istoric sub numele unui voievod de care se leagă, printr-un document, o clipă a istoriei urbei. Practic, într-un act oficial cu o vechime de peste șase sute cincizeci de ani apare numele orașului, acesta fiind considerat cea mai veche atestare documentară. Dacă se va descoperi, în cine știe ce arhivă, bibliotecă europeană sau străveche mănăstire un alt document mai vechi, vom avea altă atestare documentară. Deci, clipa din lumina reflectorului se va schimba.
Faptul că s-a desfășurat un festival istoric nu e rău. Că s-au plimbat pe străzile urbei o mulțime de personaje, în fine – oameni ai modernității în costume reprezentând epoci diferite, poate că nu e așa de rău. Dar e de discutat. Mulți dintre privitori nu au înțeles nimic – pentru că informația, oricât am spera noi altfel, nu ajunge la toată lumea – și au comentat care mai care, în felul colocvial, momentele. Mă întreb de ce vulgarizăm astfel o istorie pe care mai bine am învăța-o, temeinic, la școală și acasă?
De fapt, mă întreb – întâi de toate, de ce cu bani publici astfel de eveniment. Care nu se petrece doar la Brăila. Mai sunt în țară festivaluri istorice; toate cu fonduri publice. De parcă știe cineva cu certitudine că după aceea elevii vor învăța mai bine istorie ori adulții vor pune mâna pe cărți și se vor documenta asupra unor clipe istorice. Dilema personală vine din comparația cu alte manifestări similare din străinătate, știți dumneavoastră, cea care contează, cea pe care o numim, câteodată cu invidie pozitivă, Europa civilizată. Acolo aceste festivaluri se petrec la inițiativă privată, pe bani privați, iar publicul are acces contra unei sume plătite ca bilet. Acolo funcționează asociații particulare ale iubitorilor de istorie. Membrii și simpatizanții își fac, pe banii lor, costume din epoci istorice, reproduc bătălii în spații private – castele, păduri. Totul este foarte bine pus la punct, dar sunt așteptați iubitorii de istorie. Nu devine nimic subiect de bășcălie. În plus, sunt invitați o mulțime de comercianți, producători locali care plătesc o taxă pentru participare dar care câștigă și ei, din vânzarea propriilor produse către public.
În festivalurile noastre, cum a fost cel de la Brăila, personaje istorice și altele contemporane sunt în paradă pe străzi și, cum am spus, destui privitori se miră văzându-i. Unele activități au loc în parc, unii se bat zicând că e o luptă între daci și romani. Mai sunt și altele, dar repet mirarea – pentru că știu că e sinonimă cu a altora, care iubesc cu adevărat istoria, care ar vrea-o respectată, nu vulgarizată. De ce cu bani publici? Atâtea zile (minimum trei)… s-a întrebat cineva câte s-ar putea face cu aceste fonduri (cazare și masă pentru atâția invitați…?) într-un oraș ca Brăila? S-a întrebat mai multă lume, cum o facem noi, câți copii vor învăța de zece la istorie după ce au aflat despre aceste festivaluri… Am înțeles că unii puștani au fost impresionați de prezența militarilor, a jandarmilor pentru că au fost și ei invitați la manifestare. Minunat! Măcar ei au un câștig clar.
Dar istoria… la ea cine s-a gândit? Că, din ce reiese, e un moft cu tentă electorală care ia, din bugetul public, un sac de bani. Să mă scuze și edilii din Sighișoara, Oradea și pe unde se mai întâmplă asemenea festivaluri, dar nu e corect. Și acolo, ca și la Brăila, banul public poate fi folosit mai cu folos, pentru a da sens și valoare clipelor de astăzi, de pune în valoare pe cele ale trecutului. Și pentru a pune un taler mai mult pe balanța conștiinței semenilor.