
Copa America, în direct la Digi Sport
În această vară, pe lângă turneul final al Campionatului European de fotbal, Euro 2024, la care este calificată și echipa națională a României, în perioada 20 iunie – 14 iulie, are loc și turneul final Copa America 2024.
Competiția reunește cele 10 echipe din zona CONMEBOL, respectiv alte 6 naționale din America de Nord, care s-au calificat.
Competiția, ca și Copa America Centenariu, din 2016, va avea loc pe stadioane de fotbal american, din Statele Unite ale Americii, rețeta financiară așteptată fiind una de succes.
Detalii despre turneul final cu 16 echipe, împărțite în patru grupe, la Copa America, pot fi găsite aici.
Principalele favorite sunt Argentina, ultima câștigătoare a Copei America, în 2021, Brazilia, Uruguay și țara gazdă, SUA.
Deși din cauza fusului orar în România astfel de meciuri, foarte spectaculoase de altfel, nu au audiență, totuși, canalul Digi Sport a cumpărat drepturile de redifuzare ale Copei America 2024. De asemenea, unele meciuri, mai importante, vor fi difuzate în regim audio, pe Flashscore.
Este pentru prima dată, după anul pandemic 2021, când Euro și Copa America se dispută în paralel, în aceeași perioadă. Acest lucru a fost forțat de echipele de club, ca să nu mai fie nevoite să dea drumul jucătorilor, la echipele naționale, în perioade diferite. De asemenea, a contribuit la această organizare paralelă și anunțul FIFA conform căruia, în 2025, va avea loc prima ediție a Campionatului Mondial al cluburilor, în format extins.





