
Copiii de la Fundația „Surorile Clarise” au îmbinat umorul și talentul
Miercuri, 21 august, la Casa Umorului Desenat din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I” nu a fost deloc liniște, pentru că încă de dimineață aici au poposit invitați „cu greutate și valoare”. Mai exact, vorbim despre un grup de copii de la Fundația „Surorile Clarise” din Brăila, pasionați de pictură și desen, care au decis ca această zi din vacanța lor de vară să fie una pe care o vor dedica umorului, dar și talentului care îi caracterizează.
„Când ne pregătim de sărbătoare, începem dis-de-dimineață, împărtășind bucurie. Primele zâmbete ale zilei au ajuns pe chipurile unui grup de copii ai Fundației „Surorile Clarise” din Brăila, însoțiți de educatorul Angi Stoian. În cadrul atelierului creativ, cei mici s-au lăsat inspirați de caricaturi realizate de artiștii fondatori ai Compartimentului Casa Umorului Desenat din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I” și au realizat portrete amuzante și pline de culoare ale colegilor lor. Felicitări tuturor! Mulțumim voluntarelor Tereza și Miriam (Italia), Cristinei și Biancăi!” este mesajul transmis pe această cale de coordonatorul activității de la Casa Umorului Desenat, Elena Albu, educator muzeal – Serviciul Relații cu Publicul.