
Corala Camerata: Trofeul Festivalului Coral „Yanko Moustakov”
În data de 30 mai 2025, Corala „Camerata” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila, dirijor Raul-Ionuț Badale, a participat la Festivalul Coral „Yanko Moustakov”, fiindu-i oferit Trofeul celei de-a XVIII-a ediții.
Evenimentul a fost organizat de Primăria orașului Svishtov și de Primul Centru Comunitar Bulgar „Elenka și Kiril D. Avramovi 1856”, purtând numele fondatorului artei corale din Bulgaria – Yanko Moustakov. Participarea Coralei a reprezentat un veritabil dialog cultural și spiritual internațional.
Repertoriul prezentat în festival a inclus șase lucrări reprezentative ale muzicii corale religioase: „Lumină lină” – Ioan Brie, „Cămara Ta, Mântuitorul Meu” – Nicolae Lungu, „Miluiește-mă, Dumnezeule!” – Gheorghe Cucu, „Tatăl Nostru” – Ciprian Porumbescu, „Ioane, Ioane” – Vladimir Șarov, „Vecheryai, Rado” – fără autor.
Corala „Camerata” a fost înființată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila în primăvara anului 1997 și este un factor activ și eficient în promovarea mișcării corale brăilene. În prezent, activitatea de studiu și repetițiile au loc de două ori pe săptămână, sub bagheta dirijorului Raul-Ionuț Badale – dirijorul Muzicii Militare a Garnizoanei Brăila, cu o îndelungată și prestigioasă activitate artistică, ce a transformat muzica corală în momente de profundă emoție și trăire.
Repertoriul variat, cuprinzând o diversitate de stiluri, genuri și caracter muzical, permite Coralei „Camerata” să susțină recitaluri în cadrul unor manifestări publice importante, contribuind la valorificarea vieții cultural-artistice a Brăilei și remarcându-se prin rezultate deosebite.
Participarea la cea de-a XVIII-a ediție a festivalului a fost o onoare pentru Corala „Camerata”, care a reprezentat cu mândrie și responsabilitate atât orașul Brăila, cât și România. Evenimentul din Bulgaria a fost o nouă prezență internațională în parcursul celor 28 de ani de activitate corală.
Trofeul obținut constituie o recunoaștere a valorii Coralei „Camerata” și o motivație pentru continuarea promovării patrimoniului cultural românesc pe plan internațional, a identității naționale și a culturii creștine.
Așa a reprezentat Brăila și România Corala „Camerata” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila!