De la 1 ianuarie, se majorează salariul minim, ceea ce ar putea fi o veste proastă pentru conducătorii auto deoarece această decizie ar putea duce și la creșterea punctului de amendă, de la 165 de lei la 202,5 de lei.
În prezent, cadrul legal aflat în vigoare menționează că valoarea punctului de amendă reprezintă 5% din salariul minim brut pe economie care acum este 3.700 de lei. În condițiile în care se pune în aplicare această regulă, ignorarea culorii roșii a semaforului ar putea să scoată din buzunarul șoferilor 1.215 lei, cu 225 de lei mai mult ca în prezent.
Consumul de alcool la volan ar înseamna încă 337 de lei în plus față de în prezent, iar dacă ”uitați” de centura de siguranță, amenda primită ar putea fi cu 75 de lei mai mare. Totuși, există și o mică scăpare.
După cum se știe, valoarea punctului de amendă intră în vigoare abia după ce Guvernul dă o hotărâre în acest sens. Este posibil ca Executivul să decidă plafonarea valorii punctului de amendă la nivelul actual, dar cu toate acestea, nu este nimic sigur.