
Cum puteți beneficia de medicamente decontate
Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie din București, a subliniat pașii pe care trebuie să îi urmeze persoanele care vor să primească medicamente decontate.
În primul rând, medicul de familie sau orice alt medic de specialitate este cel care poate prescrie persoanelor asigurate în sistemul medical de stat rețete compensate, pentru ca pacienții să poată beneficia de medicamente gratuite sau la prețuri reduse.
„În momentul în care eu, ca medic de familie, trimit un pacient către un alt specialist (un consult interdisciplinar), medicul care îl primește este obligat, prin lege și prin deontologia medicală, să îmi răspundă printr-o scrisoare medicală. Mai exact, după consult, medicul specifică câteva detalii (există o rubrică specială în scrisoarea medicală), precum rețeta compensată, schema propusă de tratament, cât și valabilitatea acesteia sau, după caz, concediul medical ori alte precizări. În felul acesta, îmi confirmă motivul pentru care am trimis pacientul către investigații și se definitivează actul medical.
Sunt situații în care eu, ca medic de familie, nu pot prescrie o rețetă compensată (suntem restricționați) pentru anumite medicamente, deoarece nu am această scrisoare medicală conformă, completată corect și cu dată valabilă. Dacă nu se eliberează această scrisoare, pot exista amenzi”, a precizat Sandra Alexiu.
De asemenea, chiar și persoanele neasigurate în sistemul de sănătate pot beneficia de investigații medicale gratuite. Potrivit informațiilor publicate pe site-ul CNAS, „serviciile medicale paraclinice sunt acordate și persoanelor care nu pot face dovada calității de asigurat, în vederea efectuării mai multor teste (precum testarea pentru virusul hepatitic B, virusul hepatitic C și la gravide, virusul HIV), la recomandarea medicilor de familie sau a altor medici de specialitate. Însă acest beneficiu se oferă doar dacă pacientul are un bilet de trimitere eliberat de un medic care se află în relație contractuală cu o casă de asigurări de sănătate”.