
ActualitateNaționalSport
Cupa României de sală pentru atleții seniori, la prima ediție!
Sâmbătă și duminică (27-28 ianuarie), Sala „Ioan Soter” din cadrul CNSB „Lia Manoliu” din București, va găzdui, în premieră, Cupa României indoor, competiție rezervată seniorilor, întrecere care înlocuiește cea de-a doua etapă a Naționalelor pentru Seniori, U23 și U20.
Sunt programate să se desfășoare următoarele probe:
Masculin: 60 m, 200 m, 400 m, 800 m, 1500 m, 3000 m, 60 m garduri, înălţime, prăjină, lungime, triplusalt, greutate 4X2 tururi;
Feminin: 60 m, 200 m, 400 m, 800 m, 1500 m, 3000 m, 60 m garduri, înălţime, prăjină, lungime, triplusalt, greutate, 4X2 tururi;
Mixt: 4×2 tururi
Precizări tehnice
În probele de 60 m garduri M și greutate M, juniorii U20 pot concura pe materialele specifice categoriei lor. Probele nu intră în clasamentul Cupei României. În situația, în care, după închiderea înscrierilor, numărul participanților în probele de sărituri și greutate este mai mare de 20, se vor organiza calificări a câte trei încercări, în baza standardelor de mai jos:
Barem de calificare în finală la proba de lungime
6,10 m la feminin sau primele 12 performanțe; 7,50 m la masculin sau primele 12 performanțe.
Barem de calificare în finală la proba de triplusalt
12,80 m la feminin sau primele 12 performanțe, 15,40 m la masculin sau primele 12 performanțe
Barem de calificare în finală la proba de greutate
11,50 m la feminin sau primele 12 performanțe;14 00 m la masculin sau primele 12 performanțe.
la această competiție pot participa și atleții brăileni care sunt legitimați la structurile sportive afiliate Federației Române de Atletism.



