Actualitate

Decizie DNA: Colonelul Albăceanu repus în funcția de comandant al IJJ Brăila

Colonelul Iulian Nicolae Albăceanu și-a reluat funcția de comandant al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Brăila, după ce măsura controlului judiciar instituită în iunie 2025 a fost revocată pe 25 septembrie.

„Ca urmare a ordonanţei emise în data de 25.09.2025, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, s-a dispus revocarea măsurii controlului judiciar care fusese instituit anterior asupra inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila”, se arată într-un comunicat al IJJ Brăila.

Reprezentanții instituției au precizat că decizia a fost comunicată oficial, iar Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a dispus repunerea în funcție a ofițerului printr-un ordin conform procedurilor legale.

„În acest context, subliniem că orice măsură administrativă adoptată de instituţia noastră are ca fundament exclusiv cadrul legal şi deciziile emise de autorităţile competente, care sunt puse în aplicare fără întârziere”, au mai transmis reprezentanții IJJ Brăila.

Colonelul Albăceanu a revenit astfel la conducerea Jandarmeriei Brăila, funcție pe care a fost suspendat temporar pe perioada aplicării măsurii controlului judiciar.

Articole similare

Back to top button