Invatamant

„Declarația de integritate” – ultimele zile până la depunerea ei

Vineri, 17 ianuarie, este termenul limită până când directorii școlilor sunt obligați să trimită online declarațiile de integritate semnate de fiecare profesor. Prin aceste declarații, cadrele didactice își asumă, sub semnătură, că nu au oferit anul trecut meditații contra cost elevilor din clasele la care predau.

Noul ministru al Educației a declarat că va încerca să țină sub control fenomenul meditațiilor, iar datele statistice arată că, la nivel național, piața meditațiilor la negru a depășit valoarea de 350 de milioane de euro. De asemenea, până pe 25 mai, profesorii care au obținut venituri din meditații anul trecut trebuie să depună declarația unică. Cei care au câștigat peste 25.000 de euro din meditații în 2024 vor trece automat în sistemul real.

Aceasta înseamnă că, în acest caz, vor putea deconta chiria, întreținerea, factura de curent și de internet, dacă organizează acasă meditații private. Totodată, aceste sume vor contribui la pensii mai mari la încetarea activității.

Articole similare

Back to top button