Invatamant

Dialog între elevi și deținuți la Colegiul Național Ana Aslan

La Colegiul Național ,,Ana Aslan” din Brăila a avut loc o activitate preventivă circumscrisă evenimentului național ,,Săptămâna Prevenirii Criminalității”, cu tema „Cum să nu devii victimă în mediul online!” Inițiativa a aparținut Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, prin Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii și Biroul Siguranța Școlară.

Au participat polițiști de prevenire, de siguranță școlară și de poliție penitenciară, elevi, cadre didactice, dar și șase persoane private de libertate, în regim semi-deschis. Dialogul dintre elevi și deținuți a evidențiat cauzele și consecințele comiterii de infracțiuni. Pornind de la ideea că bazele unei educaţii antiinfracţionale solide se pun încă din copilărie, elevilor le-au fost prezentate noţiuni generale referitoare la fenomenul delincveței juvenile, infracţiuni, contravenţii, răspundere penală, măsuri educative aplicabile minorilor, dar şi principalele fapte penale şi contravenţionale pretabile a fi săvârşite de către minori. Un aspect foarte important al discuției a fost acela al prevenirii faptelor din sfera criminalității informatice.

Adolescenții prezenți au aflat cum să nu devii o victimă prin intermediul sistemelor informatice, despre pericolele din mediul online, dar și modalități de prevenire a unor astfel de fapte. Puterea exemplului personal a fost de impact pentru cei 100 de adolescenți prezenți, care vor înțelege mai ușor riscurile la care s-ar putea expune aflându-se în prezența unor anturaje nepotrivite, dar și importanța solicitării de ajutor specializat ori de câte ori se confruntă cu situații problematice.

Articole similare

Back to top button