În Monitorul Oficial a fost publicat, zilele trecute, ordinul de ministru care prevede că, din anul universitar următor, examenul de licență și lucrarea de licență, dar și alte examene și lucrări de la finalul studiilor universitare vor fi susținute obligatoriu „în pereche”. Reamintim că, începând cu anul 2016, cele două probe care marcau finalul ciclului de licență și disertație erau la alegerea fiecărei facultăți sau universități.
Prin urmare, conform noilor prevederi, instituțiile de învățământ superior acreditate sau autorizate provizoriu sunt cele care, potrivit ordinului de ministru, „elaborează și aplică propriul regulament de organizare și desfășurare a examenelor de absolvire, licență/diplomă și disertație, în conformitate cu metodologia-cadru aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 3.691/2024, cu modificările și completările ulterioare, începând cu anul universitar 2025-2026”.