
Pe 25 aprilie 2025, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila a găzduit vernisajul expoziției „Lumină din Lumină“, un eveniment organizat de Primăria Municipiului Brăila în cadrul manifestărilor culturale, artistice și educaționale dedicate perioadei pascale.
Expoziție de tradiții pascale
Expoziția a reunit icoane, ouă încondeiate, broderii, obiecte tradiționale, aranjamente florale și produse pascale, oferind publicului o veritabilă incursiune în frumusețea și simbolistica tradițiilor românești de Paști.
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a fost prezent la eveniment, binecuvântând participanții și subliniind importanța păstrării valorilor spirituale și culturale în viața comunității.






Expoziția a fost realizată prin contribuția Liceului de Arte „Hariclea Darclee“ Brăila, a Mănăstirii „Sf. Pantelimon“ – Lacu Sărat, Primăriei Brăila, Centrului Județean pentru Creație Brăila, Arhivelor Naționale Brăila, Penitenciarului Brăila, Centrului de detenție Brăila-Tichilești, Muzeului de Istorie „Carol I“ și Bibliotecii Județene „Panait Istrati“.
La eveniment au participat oameni de cultură, profesori, istorici, oficialități locale, precum și numeroși copii din școlile brăilene, care au descoperit cu entuziasm frumusețea artei populare.
Concert de cântece pascale
Manifestarea s-a încheiat într-o notă emoționantă, cu un concert susținut de Corul brăilean „Armonia“. Repertoriul de cântece pascale a adus lumină și căldură în sufletele celor prezenți, completând într-un mod armonios atmosfera de sărbătoare.