
Femeie ucisă în bătaie la Scorțaru Vechi. Soțul a fost arestat preventiv
La data de 28 iunie 2025, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a fost înregistrat un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de omor, în forma violenței în familie, prevăzută de art. 188 alin. (1) cu aplicarea art. 199 alin. (1) din Codul penal.
Sesizarea a fost făcută printr-un apel la SNUAU 112, în jurul orei 01:22, de către D.I.E., care a declarat că sora soacrei sale, D.A., a fost agresată fizic de soțul ei cu câteva zile în urmă, iar în momentul apelului era decedată în locuința sa din localitatea Scorțaru Vechi, județul Brăila.
Pentru desfășurarea cercetărilor, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul comiterii infracțiunii de omor în contextul violenței domestice. La fața locului s-a deplasat o echipă operativă formată din polițiști judiciari, criminaliști și medici legiști, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
Ulterior, prin ordonanțele din 28 și 29 iunie 2025, s-a dispus continuarea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului D.D., soțul victimei. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore începând cu data de 28 iunie 2025, ora 23:30.
Pe 29 iunie 2025, procurorul de caz a solicitat arestarea preventivă a inculpatului, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brăila a admis cererea și a dispus arestarea pentru 30 de zile, începând cu 29 iunie și până la 28 iulie 2025, inclusiv.
Potrivit anchetei, în noaptea de 27/28 iunie 2025, în intervalul 18:00–00:56, dar și anterior, inculpatul D.D. ar fi agresat violent victima, lovind-o repetat cu pumnii, picioarele și cu obiecte contondente (posibil un picior de scaun cu margini ascuțite), în zone vitale precum capul și toracele, dar și la nivelul membrelor. Loviturile i-au provocat multiple traumatisme și fracturi costale, leziuni care, în corelație cu o stare patologică preexistentă, au dus la decesul acesteia.
Precizăm că măsurile dispuse în acest dosar penal reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu afectează în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa: Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila