Fermierii nu vor mai fi obligați să lase pârloagă 4 % din suprafața de teren deținută



Comisia Europeană a decis marți, 13 februarie, să aplice o derogare de la standardul GAEC 8. Aceasta suspendă obligativitatea fermelor de a lăsa pârloagă 4% din suprafața de teren deținută și dă fermierilor dreptul să opteze pentru modul în care vor acționa asupra suprafeței respective.

Aceștia au de ales între:

  • Înființarea unei culturi intermediare/secundare, după recoltarea culturii principale
  • Înființarea unei culturi fixatoare de azot
  • Asigurarea unei zone neproductive

Se poate opta pentru una dintre variante sau pentru toate trei simultan pe suprafața de 4 % din terenul deținut. La culturile intermediare/secundare și la culturile fixatoare de azot nu vor fi folosite produse pentru protecția plantelor (pesticide). Deciziile luate de statele membre UE în vederea aplicării uneia dintre cele trei variante pentru GAEC 8 se aplică de la 1 ianuarie 2024 și trebuie comunicate Comisiei în termen de 15 zile începând din 13 februarie 2024, fără a avea nevoie de aprobare suplimentară din partea Comisiei.

„Îmi mențin poziția că cea mai bună soluție era cea a derogării totale, așa cum am susținut încă din iulie 2023. Consider, însă, că decizia de compromis a Comisiei Europene oferă o mai mare flexibilitate fermierilor noștri, în primul rând prin scăderea procentului la 4% (de la 7%) din terenul arabil dedicat unor culturi intermediare sau cultivării unor plante fixatoare de azot sau asigurarea unei zone neproductive. În același timp, faptul că propunerea inițială a Comisiei nu a întrunit numărul necesar de voturi din partea statelor membre arată fără urmă de îndoială că deciziile de la Bruxelles trebuie să țină mai mult cont de vocea fermierilor, care s-au confruntat cu multe dificultăți în ultimii ani”, a declarat ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu.

Propunerea inițială a Comisiei Europene, privind asigurarea unui procent de 7% din terenul arabil pentru cultivarea plantelor fixatoare de azot, nu a reușit să primească susținerea statelor membre, România fiind unul dintre statele care au respins această propunere.

Foto:
pagarau from Pixabay