Festivalul Național al Muzicii de Cameră revine la Brăila



Pe început de octombrie, mai exact în perioada 4-6 octombrie 2024, la Brăila va avea loc cea de-a treia ediție a „SUBITO – Festivalul Național al Muzicii de Cameră”.

Potrivit organizatorilor, ediția din acest an aduce pe scena Casei Tineretului și cea a Filarmonicii ansambluri de renume din întreaga țară, care își vor demonstra măiestria în fața unui public ce iubește acest gen muzical. În program sunt cuprinse lucrări celebre din repertoriul de gen, dar și compoziții mai puțin cunoscute, care cu siguranță vor ajunge la sufletul publicului.

Filarmonica „Lyra – George Cavadia”, alături de Consiliul Județean Brăila, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Primăria Municipiului Brăila sunt organizatorii acestui festival, unul care se dorește a fi un omagiu adus muzicii de cameră.

Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Filarmonicii din strada Ana Aslan nr. 29 sau online de pe platforma BLT.ro.