Duminică, 14 aprilie, va avea loc prima ediție a Festivalului Romilor, organizat de Ferma de la Coadă.
Organizatorii promit o sărbătoare plină de tradiție și culoare: muzică și dansuri tradiționale, ceaun cu mâncare tradițională, atelier de codițe împletite și pictat tricouri, atelier de ciurar, unul dintre cele mai importante meșteșuguri din cultura romă. Participanții vor avea și posibilitatea să participe la un atelier de limba romanes, alături de Laura Tomescu. Seara se va încheia cu povești și datini, în jurul unui foc de tabără.
Evenimentul, prilejuit de sărbătorirea Zilei internaționale a romilor din data de 8 aprilie, este organizat cu sprijinul profesoarei Maria Cornea și al primăriilor comunelor Movila Miresii și Șuțești. Scopul manifestării este valorizarea și păstrarea culturii romilor și crearea unor punți între tradițional și contemporan.
Cei care doresc să participe pot face rezervări aici.
8 aprilie, Ziua internațională a romilor
Ziua internațională a romilor este sărbătorită de comunitatea internațională la 8 aprilie, în cinstea culturii, istoriei și a drepturilor milioanelor de romi de pe glob, dar și pentru a combate discriminarea cu care aceștia se confruntă. Sărbătoarea este şi un moment de comemorare a celor ucişi în anii celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul regimurilor fasciste din numeroase ţări europene, romii au suferit persecuţii, au fost închişi şi deportaţi în lagăre de exterminare.
Inițiativa datează din 1971, de la primul Congres internațional al romilor de pretutindeni, care a avut loc la Londra. Tot atunci au fost adoptate și simbolurile etniei: roata cu spițe Chakra, simbolizând soarta și nomadismul specific, Imnul internațional al romilor „Gelem, gelem” și steagul internațional al romilor.
În România, la data de 8 aprilie se marchează „Sărbătoarea etniei romilor din România”, în urma adoptării de către Parlamentul României a Legii nr. 66/2006, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 276 din 28.03.2006. Legea prevede celebrarea, în data de 8 aprilie a fiecărui an, a acestei sărbători, precum şi implicarea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale în organizarea de manifestări publice şi a unor acţiuni social-culturale dedicate acestei zile. În acelaşi timp, legea mai prevede ca Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune să reflecte, în cadrul programelor special destinate minorităţilor naţionale, manifestările respective.