
Festivitate grandioasă la deschiderea Jocurilor Olimpice
Parisul s-a întrecut pe el însuși în realizarea uni show cum n-a mai fost până acum, la deschiderea Jocurilor Olimpice de vară. festivitatea a fost prima care nu s-a desfășurat pe un stadion olimpic și nici pe uscat, defilarea delegațiilor făcându-se pe apele învolburate ale râului Sena, cu ajutorul unor ambarcațiuni de diferite capacități.
În ciuda ploii, artiștii invitați, nume de notorietate ale scenei mondiale, au făcut un spectacol de zile mari. ca de fiecare dată în astfel de cazuri, festivitatea care vestește deschiderea Jocurilor Olimpice a făcut aluzie directă la cultura franceză, trecându-se prin episoade precum Căderea Bastiliei, cinematografie și frații Lumiere etc.
Traseul pe care au navigat bărcile, câte unele încărcate și cu câte trei-patru delegații la bord, a avut aproximativ 6 kilometri lungime. Pe malurile Senei au fost amenajate tribune de aproximativ 3.000 de metri pătrați, iar pe traseu au fost amplasate 80 de monitoare de mari dimensiuni. Se estimează că, din tribune și din spațiile publice, aproximativ 300.000 de spectatori au fost prezenți la această ceremonie, deservită, printre altele, și d e90 de scafandri scufundați în ape, pentru asigurarea securității.
Traseul flăcării olimpice, adusă de un purtător misterios, a fost, de asemenea, un element de forță al coregrafiei și scenografiei. Rugbyștii de la Stade Francais, înveșmântați în celebrele lor tricouri roz, au salutat mișcarea olimpică prin simularea mișcărilor la o repunere în margine, pe mal.
Unde s-a văzut festivitatea
Festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice a putut fi urmărită, concomitent, pe trei posturi de televiziune: TVR, TVR Sport și Eurosport.
De asemenea, pe unde hertziene, festivitatea a fost transmisă în direct la Radio România Actualități.
Delegația României care a defilat pe ape a fost cifrată la aproximativ 70 de sportivi, purtători de drapel fiind soții Cozmiuc, de la canotaj. Unii sportivi, din cauza programului competițional, nu au putut participa la această defilare.
Torța olimpică a fost purtată, pe ultimii metri, de nume celebre din sportul mondial, printre care tenismanul Rafael Nadal, fotbalistul Zinedine Zidane sau gimnasta noastră, Nadia Comăneci.
Președintele francez, Emanuel Macron, a declarat deschisă ediția pariziană 2024 a Jocurilor Olimpice de vară, iar noi ne bucurăm fantastic pentru că, două săptămâni, vom fi din nou conectați la acest uriaș eveniment sportiv planetar.