În ședința extraordinară a Consiliului Local Municipal de ieri, 7 decembrie, primarul municipiului, Marian Dragomir, a reamintit că persoanele cu dizabilități din municipiu și județ și însoțitorii acestora nu și-au primit încă integral indemnizația pe luna noiembrie. A ținut să precizeze că nu este vina Primăriei, având în vedere că acesteia îi revin doar 10 % din cuantumul total de plată, restul de 90 de procente fiind asigurate de Ministerul Finanțelor.
În acest moment, Primăria Municipiului Brăila se află în posesia integrală a sumei ce îi revine pentru plata indemnizațiilor pe lunile noiembrie și decembrie. Banii de la Guvern au fost însă insuficienți, deoarece lista persoanelor cu dizabilități și a însoțitorilor acestora a suferit modificări pe parcursul anului. Unele persoane au decedat, altele au fost adăugate pe listă, numărul beneficiarilor de indemnizații crescând față de cel anunțat la începutul anului. Banii de la Guvern au fost împărțiți echitabil și s-au făcut demersuri încă din luna august pentru a se vira sumele conform listelor actualizate. În lunile octombrie și noiembrie au fost trimise din nou adrese către Guvern.
La nivelul județului Brăila a fost virată suma de 3.437.000 de lei
„Am convocat această ședință de consiliu astăzi pentru că ieri am primit o adresă de la Ministerul Finanțelor prin care se mai virează către primării o sumă de bani. Și am considerat că acum este de absolută necesitate ca Primăria Municipiului Brăila să facă ședința de Consiliu Local, să luăm acești bani și să-i repartizăm astăzi și mâine către persoanele cu dizabilități, ca să-i primească cât mai repede. În data de 6.12.2023, am primit de la minister suma pe tot județul. La nivelul județului Brăila a fost virată suma de 3.437.000 de lei, din care pentru municipiul Brăila 1.702.000 și restul pentru comunele din județ și orașe. Astăzi dimineață, la prima oră, am primit suma alocată municipiului Brăila, în mod oficial, 1.702.000 lei. Am făcut astăzi ședința de Consiliu Local și astăzi după ședință și mâine, primăria va vira banii Guvernului către persoanele cu dizabilități.
Fac mențiunea că nici banii aceștia nu sunt suficienți pentru a acoperi integral indemnizația pe luna noiembrie. Dar am făcut alte solicitări către Guvern astfel încât banii să fie virați în continuare la timp și am primit asigurări în acest sens. Vă asigur că, de îndată ce Primăria Municipiului Brăila va primi suma de la Guvern pentru a reîntregi indemnizația, vom convoca o nouă ședință de Consiliu Local, indiferent de zi sau de oră, pentru că interesul nostru este ca banii Guvernului să ajungă cât mai repede la aceste persoane care au nevoie”, a precizat primarul municipiului, Marian Dragomir.