
Furnizarea apei potabile va fi întreruptă temporar marți, 8 iulie, în mai multe zone din Brăila
Compania de Utilități Publice „Dunărea” Brăila anunță o oprire programată a furnizării apei potabile în municipiul Brăila, marți, 08 iulie 2025, în intervalul orar 08:00 – 12:00, ca urmare a unor lucrări de reabilitare a rețelei de alimentare cu apă.
Intervenția are loc în cadrul Contractului CL1 Lot 2, parte a Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din județul Brăila, derulat în perioada 2014–2020 prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Printre utilizatorii afectați de întreruperea temporară a furnizării apei se numără:
Braicar S.A.
Liceul Tehnologic „Edmond Nicolau”
Liceul cu Program Sportiv (LPS)
Parcul Monument
Stadionul Municipal
Serviciul de Ambulanță Județean
Atât consumatorii casnici, cât și instituțiile publice și agenții economici din zonele menționate sunt îndemnați să-și asigure rezerve minime de apă pentru consum și uz casnic pe perioada intervenției.
Reprezentanții companiei își cer scuze pentru disconfortul creat și dau asigurări că lucrările vor fi executate în cel mai scurt timp posibil, scopul acestora fiind modernizarea și eficientizarea rețelelor de distribuție a apei potabile, în beneficiul întregii comunități.
Totodată, la reluarea furnizării, este posibil ca apa să fie tulbure din cauza antrenării depunerilor din conducte. În acest caz, cetățenii sunt sfătuiți să utilizeze apa doar în scopuri menajere, până la limpezirea completă a acesteia.
Pentru informații suplimentare, utilizatorii pot contacta CUP „Dunărea” Brăila prin canalele oficiale de comunicare.