Galeria Terapiilor pentru copiii cu nevoi speciale, ajunsă anul acesta la ediția a treia, are loc în perioada 24-26 mai. Evenimentul de tip platformă, organizat de Asociația „Albert și zâmbete”, reunește 22 de speakeri printre care terapeuți, pedagogi și specialiști de renume național și internațional, și persoane cu dizabilități, care vor participa la cele trei conferințe organizate: Conferința specialiștilor, pe 24 mai, Conferința părinților, pe 25 mai și Conferința motivațională, pe 26 mai.
În cadrul galeriei de prezentare din Coresi Shopping Mall Brașov vor fi prezenți 17 terapeuți, specialiști și organizații resursă din domeniu și peste 200 de participanți, cu ateliere pentru copii, în perioada 25-26 mai.
Evenimentul va putea fi urmărit online de oriunde din lume datorită transmisiunii live care va avea loc de pe platforma de social media dedicată evenimentului pe pagina „Asociației Albert și zâmbete”.
„O comunitate care inspiră este o comunitate care are viitor”
Provocările pe care le întâmpină părinții în a găsi terapiile potrivite într-un timp rezonabil sunt multiple, iar numărul copiilor cu nevoi speciale la nivel național a depășit 81.000 de copii în iunie 2023.
Într-o lume în care fiecare copil merită să fie văzut, auzit și sprijinit în evoluția sa, Galeria Terapiilor s-a născut din dorința de a aduce zâmbete pe chipurile celor mici, de a-i ajuta să se dezvolte și de a oferi speranță și ghidare familiilor cu copii cu nevoi speciale.
Această inițiativă este angajamentul nostru de a crea legături autentice și durabile și de a oferi resurse valoroase și de impact menite să transforme vieți.
Terapeuții și specialiștii reprezintă ancore în călătoria copiilor cu nevoi speciale. Ei sunt cei care pot face o diferență majoră în evoluția micuților, ajutându-i să își atingă potențialul lor fantastic, afirmă organizatorii.
Conectarea care împuternicește
Scopul asociației este de a conecta cât mai mulți părinți și copii cu terapeuți de valoare, cu experiență vastă, care să colaboreze prin metode relevante și de impact la nivelul întregii țări, cerând astfel un context de încredere, siguranță, dezvoltare, evoluție, educație și joacă.
Partenerii corporate joacă un rol esențial în această inițiativă. Prin asumarea responsabilității sociale și implicarea activă, aceștia aduc o contribuție semnificativă, oferind resurse financiare și non-financiare care susțin proiecte sociale unice și relevante. Asociația se bucură de sprijinul Cartier Coresi, al Fundației Daniela Kasper, Selgros și Temad.
Binele se face mereu împreună!
Cei care doresc pot să doneze pentru a susține cauza dezvoltării copiilor cu nevoi speciale, fie că participă fizic sau de la distanță la evenimentul Galeria Terapiilor. Donațiile vor putea fi realizate live în ambele locații ale evenimentului: sala IAR 80 și Coresi Shopping Mall sau prin transfer bancar.
Mai multe informații se regăsesc pe site-ul dedicat: http://galeriaterapiilor.ro/