În ultimele zile, în mass-media este prezentat pe larg cazul a doi cunoscuți sociologi români de la SNSPA, care au fost acuzați că ar fi cerut favoruri de natură sexuală studentelor. În acest context, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat că intenționează să elaboreze un ghid simplu, pentru ca victimele abuzurilor să știe ce au de făcut, unde să sesizeze, cui să se adreseze, cum pot fi protejate și care este legislația. „Încurajez fetele sau băieții să facă sesizări legat de orice abuzator, indiferent de loc, vârstă, statut social sau calitatea lui! Am făcut acest apel și în trecut, dar revin și azi cu el. Este nevoie. Mizeria nu trebuie ascunsă niciodată sub preș. A sesiza o faptă penală înseamnă a salva o altă potențială victimă”, a declarat ministrul Alina Gorghiu într-o postare pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, tot în aceeași postare, se mai adaugă: „Voi lucra împreună cu colegii din Ministerul Justiției la un ghid simplu, pentru ca victimele să știe ce au de făcut, unde să sesizeze, cui să se adreseze, cum pot fi protejate și care este legislația. Un ghid care va fi distribuit, ulterior, fetelor din licee și facultăți. Fiecare gest contează. Fiecare acțiune pentru protecția victimelor este un pas înainte. E nevoie de efort comun pentru a preveni și combate tot ceea ce este bolnav și periculos pentru noi toți.”
Ministrul Justiției a mai ținut să precizeze că personal le spune tuturor șefilor de partide de ani de zile că e nevoie de mai multe femei în viața publică, în politică, dar și în toate domeniile, pentru că ele sunt cele mai în măsură să poată „construi altfel de politici publice, mult mai sănătoase pentru întreaga societate”.