Golden League: România pierde cu Norvegia

Naţionala feminină de handbal a României a fost învinsă de Norvegia, cu scorul de 37-25 (15-14), duminică, la Viborg (Danemarca), în turneul Golden League, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Handbal.

România a fost condusă la pauză la un singur gol de campioana europeană en titre, dar a cedat pe final, astfel că scandinavele s-au impus categoric, la o diferenţă de 12 goluri, în ultimul test dinaintea participării la EURO 2024, susține Agerpres. 

România a pierdut toate cele trei partide susţinute în Danemarca, 26-41 cu Olanda, 25-35 cu Danemarca şi 25-37 cu Norvegia. Eșecurile la scoruri severe fac ca prezumpțiile pentru Campionatul European, din perspectiva noastră, să fie sumbre.

La Campionatul European – EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie în Austria, Ungaria şi Elveţia, echipa României va evolua în Grupa B, alături de Cehia (pe care o va întâlni pe 29 noiembrie), Muntenegru (1 decembrie) şi Serbia (3 decembrie). Această grupă, conform specialiștilor, este cea mai echilibrată de la competiția continentală care urmează.

În lotul selecționat de Florentin Pera, pentru această competiție de pregătire, s-au aflat și patru handbaliste de la HC Dunărea Brăila: pivotul Mirabela Coteț, extrema dreaptă Oana Bors, extrema stângă Corina Lupei și coordonatoarea de joc Andreea Popa.

Cea de-a 16-a ediţie a EHF EURO la feminin se va desfăşura participarea a 24 de echipe, cu opt mai multe decât la ediţiile precedente.

România a participat de 14 ori la Campionatul European feminin, obţinând o singură medalie, de bronz, în 2010.

La ediţia din 2022 (Muntenegru, Macedonia de Nord, Slovenia), România a ocupat locul 12.

Ultimul stagiu centralizat al naţionalei României se va desfăşura la Oradea, în perioada 25-27 noiembrie.

Foto: