Gustul verii pierdute – pepenii românești din Bărăganu care îți aduc copilăria înapoi

Pe drumul lung și fierbinte dintre București și Brăila, într-o zi de iulie toridă când soarele apasă peste asfalt și câmpurile par să freamăte în căldură, există un loc care nu apare pe hărți turistice și nu are pagină de Facebook — dar care pentru mine, și poate pentru mulți alții, a devenit o destinație cu suflet.

La ieșirea din localitatea Bărăganul, dacă vii dinspre Slobozia, pe partea dreaptă, imediat după ce ai trecut peste calea ferată — găsești o primă tarabă cu umbrelă roșie, pe colțul dintre străzile Doicești (E 584), Stadionului și Trandafirului.

Aici o găsești pe doamna cunoscută de toți sub numele „La Bulgaru” — o femeie simplă, harnică, care vinde cu zâmbetul pe buze pepeni galbeni și verzi, roșii cărnoase, cartofi noi, ceapă, usturoi — toate crescute cu grijă în propria grădină.

Nu ai cum să o ratezi: o umbrelă roșie mare și o alta roz mai mică, o roabă plină de pepeni, o femeie cu zâmbet cald și privire sinceră, și în jurul ei, comori ale grădinii românești.

„La Bulgaru” – locul unde pepenii sunt încă pepeni

Așa i se spune doamnei care vinde aici: La Bulgaru. Un nume simplu, dar cu greutate. Vinde pepeni verzi și galbeni, crescuți în grădina ei, alături de roșii, cartofi, usturoi și ceapă – toate cu gust autentic, de pământ românesc. Ne asigură că nimic nu este stropit cu chimicale „ca să țină pe raft”, nimic nu e cules prea devreme ca să reziste transportului. Totul este copt la soare, muncit cu mâna, udat cu trudă și dragoste.

Prima dată am oprit aici acum doi ani când reveneam pe aceste meleaguri natale cu nostalgie și speranță. Mi-a atras atenția taraba modestă, dar plină de viață. Am luat un pepene verde – lubeniță cum i se mai spune în alte zone – și când am mușcat din el, am simțit o ruptură în timp. Era același gust din verile copilăriei, de la Brăila, când bunica scotea pepenele din fântână rece și îl tăia pe un fund de lemn, în curte. Gust intens, miros cald, dulceață adevărată. De atunci, mă opresc aici în fiecare vară. E ritualul meu de întoarcere acasă.

Prețuri de bun simț, gust de neprețuit

Când o să vă spun că pepenele galben costă 3 lei, iar cel verde 2 lei, o să credeți că e o greșeală. Nu e. La taraba „La Bulgaru” nu plătești ambalaje, etichete cu branduri sau aer condiționat. Plătești munca unei familii și primești în schimb gustul uitat al verii de altă dată.

Și poate că nu doar „La Bulgaru” merită lăudată. Cu siguranță, mai sunt și alți mici producători locali, la marginea drumurilor din Bărăgan și nu numai, care vând din greu roadele muncii lor, într-o piață dominată de supermarketuri. O economie dură pentru cineva care n-are marketing, ci doar o sapă și o fântână.

Opriți-vă. Luați un pepene. Și aduceți-vă aminte.

Oprirea la aceste tarabe înseamnă mai mult decât o achiziție: înseamnă o alegere. Între produse fără suflet, venite de departe, și gusturi autentice, cultivate aici, în pământul nostru. Între uitare și recunoștință. Între comoditate și sprijinul unui sat care încă mai speră că agricultura românească poate supraviețui.

Pentru mine, pepenii „La Bulgaru” sunt cei mai buni. Și nu doar pentru gustul lor – ci pentru povestea pe care o spun: una despre muncă, despre rădăcini, și despre tot ce a fost frumos în copilăria noastră.

Alege local. Alege românește. Alege gustul care nu se uită.
Oprește-te la Bărăganul. Ia un pepene. Și du cu tine o bucată de vară autentică.