
HC Dunărea Brăila, campioană națională la tineret
La Mioveni, sub egida Federației Române de Handbal, s-a disputat astăzi finala Campionatului Național de handbal feminin, rezervat echipelor de tineret.
În finală, HC Dunărea Brăila a dispus cu scorul de 29-18, categoric deci, de SCM Rm. Vâlcea. Cele mai bune marcatoare ale brăilencelor au fost Beatrice Raicea, Andreea Mici și Adelina Iordache, câte patru goluri, plus Ana-Maria Gavrilă care a terminat cu un excepțional procentaj de 9 goluri din 14 aruncări.
Poarta a mers impecabil la pepiniera Dunării, cu Ana-Maria Cristea, 11 parade, respectiv Andreea Pisiceanu, procentaj 80% din 5 aruncări.
Statistica detaliată a meciului poate fi urmărită aici.
Alarmă degeaba
Înainte de meci, președintele clubului brăilean s-a alarmat, pare-se degeaba. Oficialul era nemulțumit de faptul că la vâlcence ar fi urmat să joace două componente ale echipei de senioare, Rebeca Necula și Simona Gogîrlă, aduse după meciul susținut la București cu CSM, în Liga Florilor, ar fi urmat să întârească imoral formația vâlceană.
Până la urmă a jucat doar Necula, marcatoare a 6 goluri din 12 aruncări, dar și așa diferența de valoare a fost foarte mare.
În restul meciurilor de clasament, rezultatele au fost următoarele:
Finala mică
Minaur Baia Mare – Gloria Bistrița-Năsăud 25-29
Locurile 5-6
Rapid – CSM București 22-23
Locurile 7-8
Corona Brașov – Dacia Mioveni 33-31
Clasament final:
- HC Dunărea Brăila – campioană națională
- SCM Rm. Vâlcea
- Gloria Bistrița-Năsăud
- Minaur Baia Mare
- CSM București
- Rapid
- Corona Brașov
- Dacia Mioveni
Finala Campionatului Național feminin de handbal pentru tineret a fost transmisă, în direct și în exclusivitate, de nou lansatul post public, TVR Sport.
Felicitări!
foto: Facebook





