
HC Dunărea Brăila merge cu victorie în Final Four
Sala Sporturilor ”Romeo Iamandi” din Buzău a găzduit astăzi partida retur din sferturile de finală ale EHF European League la handbal feminin, între HC Dunărea Brăila și Podravka Vegeta Koprivnica.
După victoria clară din tur, 32-26 în deplasare, brăilencele au abordat cu seriozitate al doilea joc, știind că oaspetele vin să își joace ultima șansă, oricât de mică ar fi aceasta.
Jocul a însemnat o luptă destul de acerbă, dar brăilencele au fost, și de această dată, superioare. În pofida ratărilor din prima repriză, echipa noastră s-a impus cu scorul de 26-25, deși, la un moment dat, croatele aveau două goluri avans pe tabela de marcaj.
Astfel, cu scorul general de 58-51, HC Dunărea Brăila s-a calificat, în premieră, în Final Four-ul competiției. Sala buzoiană, populată și cu mulți suporteri brăileni, a fost, ca de fiecare dată, al optulea jucător al echipei.
Statistica detaliată a meciului retur poate fi consultată aici.
Imediat după meci, președintele clubului brăilean, Adrian Manole, intervievat de postul public de radio, a declarat: ”Ne așteptam ca și returul să fie un meci greu, dar fetele sunt unite, ca o familie, așa că nu am avut emoții, nici măcar când scorul ne-a fost defavorabil. Am reușit o performanță extraordinară, care ne obligă pentru viitor”.
Tragerea la sorți pentru Final Four-ul competiției va avea loc la Graz, marți, 26 martie.
Vom reveni cu amănunte! Deocamdată, alături de această echipă minunată care a dus numele Brăilei în Europa, destupăm șampania!
Bravo fetelor!





