
„Împreună suntem BRAVO!”
Proiectul social intitulat „Împreună suntem BRAVO”, derulat la Biblioteca Județeană „Panait Istrati”, cuprinde o serie de activități recreative, de socializare și relaxare, unele dedicate persoanelor adulte cu handicap aflate în evidențele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila.
Zilele trecute, la bibliotecă, a avut loc o nouă întâlnire de suflet. După cum au precizat reprezentanții Bibliotecii Județene, „după o vacanță frumoasă, ne-am reîntâlnit cu tinerii noștri BRAVO la bibliotecă, emoționați și entuziasmați, deciși să împărtășim și în continuare multe momente magice. Împreună cu tinerii adulți cu handicap din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila, însoțiți de Oara Dumitra Cochirleanu și Adriana Căpităneanu, instructori de ergoterapie în cadrul CIAPAH Brăila, precum și de Preda Ionela Silviana și Valentina Chiriac, bibliotecari, am vizionat filmul „Drumul unui câine către casă”. O poveste frumoasă despre loialitate, bazată pe o întâmplare adevărată. O poveste despre devotament și despre legătura profundă dintre oameni și animalele lor de companie. O poveste la care am râs, am plâns, am stat cu sufletul la gură până la final. Am avut multe lecții de învățat de la Bella, cățelușa adorabilă, care ne-a cucerit și ne-a purtat prin aventurile ei, ținându-ne în suspans până la final. Și ce final!”



