Sport

Încălzire la Brăila, succes la Pitești

Parcul Ștrand din Pitești a găzduit etapa finală a Campionatului militar de cros dedicat unităților de instrucție, etapa finală pe Ministerul Apărării Naționale. 

Au participat loturi, cu echipe de băieți și fete, de la mai multe structuri subordonate Ministerului Apărării Naționale, militarii încadrați în unități fiind invitați să își etaleze veleitățile atletice.

Au concurat și sportivi legitimați la unele cluburi, care sunt și militari. Astfel, la proba individual masculin, s-a impus locotenentul Paul Mitrică, din componența echipei Statului Major al Forțelor Terestre. 

Ofițerul sportiv nu a impresionat la faza pe SMFT, desfășurată cu o săptămână înainte la Brăila, el venind obosit, după un concurs de alergare la Polovraci. Totuși, a fost păstrat în lot, iar victoria sa la proba individuală a însemnat o contribuție importantă și la victoria echipei masculine, respectiv a lotului combinat masculin și feminin al SMFT-iștilor.

Paul Mitrică este sportiv legitimat la două cluburi de performanță. El face orientare la CS Universitar Alba Iulia, dar și atletism la CSM Craiova.

Competiția a fost organizată de Serviciul Educație Fizică Militară din cadrul Statului Major al Apărării. Băieții au concurat pe aleile superbului parc argeșean, pe distanța de 10 kilometri, în vreme ce fetele au alergat 8 kilometri.

Tot din zona militară, Brăila va fi gazda, în luna august, a unei noi ediții a Festivalului Internațional de Muzică Militară, iar la 1 august, la poligonul din Smârdan, județul Galați, tanchiștii promit spectacol total cu ocazia împlinirii a 105 de la intrarea armei Tancuri în armata română.

 

Articole similare

Back to top button