Actualitate

Incendiu violent în cartierul Islaz: trei acoperișuri distruse după un coș de fum defect

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 04:00, pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea din cartierul Islaz, municipiul Brăila. Flăcările, pornite de la un coș de fum defect, s-au extins rapid și au afectat acoperișurile a trei proprietăți aflate în imediata vecinătate.

Pompierii Detașamentului 1 al ISU „Dunărea” Brăila au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta violent la nivelul acoperișurilor a două locuințe, existând pericolul ca focul să cuprindă și alte imobile din zonă. Intervenția promptă a pompierilor și protecția executată cu una dintre autospeciale au împiedicat propagarea flăcărilor.

Pagubele sunt considerabile. La locuința unde a izbucnit incendiul, deținută de doi proprietari, au ars aproximativ 60 mp de acoperiș din lemn acoperit cu tablă, 20 mp de calcan și 40 mp de plafon din lemn și rigips. Două camere și un hol au fost afectate de fum și temperatură. Cel de-al doilea proprietar a suferit pagube la 16 mp de acoperiș, 16 mp de calcan și deteriorări ale bunurilor din trei camere.

Și o a treia locuință a fost afectată, acolo arzând 30 mp de acoperiș și 15 mp de calcan, cu bunuri și pereți deteriorați în alte trei camere.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost un coș de fum deteriorat în zona podului. De asemenea, apelul la numărul de urgență 112 a fost efectuat cu întârziere, ceea ce a favorizat extinderea rapidă a incendiului.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Incendiul a fost stins complet în jurul orei 06:50.

Autoritățile reamintesc populației importanța întreținerii corespunzătoare a coșurilor de fum: verificarea și curățarea periodică pot preveni acumularea de funingine și pot evita situațiile care pot degenera în incendii grave.

Articole similare

Back to top button