
La Cercul Militar, lansarea cărții „Monumentele eroilor din județul Brăila”
Marți, 17 octombrie, la Cercul Militar Brăila, a avut loc lansarea cărții „Monumentele eroilor din județul Brăila”, scrisă de col. (Rtr.) Constantin Giurgea (foto), președintele Filialei Județene „General Stan Poetaș” a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”. Volumul a apărut anul acesta, la Editura Edmunt.
Evenimentul, moderat de lt. col. (Rtr.) Cezar Postelnicu, a fost inclus în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Armate Române. Au fost invitați conf. univ. dr. Costin Croitoru, directorul Muzeului Brăilei „Carol I”, col. (Rtr.) Mihai Hodorogea și col. Silviu Gimiga, locțiitorul comandantului Garnizoanei Brăila.
Pe raza județului Brăila există 850 de monumente ale eroilor
Lucrarea, impresionantă, descrie minuțios un total de 850 de monumente situate în 41 de unități administrativ-teritoriale de pe raza județului, ordonate alfabetic. 641 sunt opere comemorative de război, 15 fiind închinate unor militari străini. Celelalte sunt monumente de for civic. Fiecare obiectiv prezentat în carte este însoțit de informații cu privire la locul unde este ridicat, data ridicării, date de construcție, inscripțiile și lista tuturor eroilor identificați.
Cea mai veche operă comemorativă de război descoperită în județul Brăila se află în orașul Ianca, datând din anul 1899. Este vorba despre o cruce de piatră închinată unui erou care și-a dat viața în Războiul de Independență.
Folosind surse multiple – inscripțiile de pe monumente, documente de arhivă, liste furnizate de slujitorii bisericii sau de funcționarii primăriilor, presa vremii – autorul a înregistrat 10.615 de eroi, cu precizarea că au mai rămas și eroi necunoscuți. În timpul documentării, pe durata a trei ani, au fost realizate nu mai puțin de 3.000 de fotografii. Toate fotografiile prezentate în lucrare sunt color și aparțin autorului.
Autorul mărturisește că ideea publicării unei cărți despre monumentele eroilor din județul Brăila s-a născut odată cu fotografierea acestora, în vederea unei eventuale reabilitări. Col. (Rtr.) Constantin Giurgea a mulțumit pentru sprijinul acordat pe parcursul documentării colegilor de filială, în special lt. col. (Rz.) Dumitru Iulian Ghiga.
,,Această lucare se vrea un prinos de recunoștință pentru aceia care, nesiliți sau la ordin, au schimbat coarnele plugului cu fălcelele de la tun, coasa cu mitraliera, ițarii ponosiți și opincile sparte cu uniforma ponosită și bocancii găuriți în talpă (…), doina, hora sau balada cu sunetul strident al goarnei care îi chema la atac sau cu <șuieratul> obuzelor sau <lătratul> mitralierelor, somnul liniștitor de la umbra nucului din holdă, după seceriș, cu somnul <iepuresc> sau nesomnul din tranșee, trupul soției sau iubitei cu patul armei, traista cu mămăligă rece, brânză și ceapă, pregătită pentru o zi de muncă la câmp, cu sacul cu grenade, muniție de rezervă, hrană rece și pâine sau mămăligă mucegăită, sac pe care soldatul era obligat să îl poarte pe umăr zi și noapte, noapte și zi…”. Așa își începe autorul, col. (Rtr.) Constantin Giurgea, cuvântul înainte al cărții, pe care o recomandă „tuturor celor care simt românește”.