
Leonard Zărnescu, printre artiștii care expun la RO42—Forme Locale
Sit+Read Artbook Fair a deschis la Indecis Artist-run space expoziția „RO42—Forme Locale”, care va putea fi admirată până pe 10 septembrie 2024. Această expoziție își propune să aducă mai aproape de publicul larg modul în care mai mulți designeri români, fie cu experiență, fie la început de drum, contribuie la crearea unui dialog creativ și a unui sentiment de comunitate. Curatorii expoziției au afirmat că fiecare designer care are lucrări expuse pe simeze „a avut libertatea de a-și exprima viziunea unică prin reinterpretarea simbolurilor tradiționale într-un mod modern și original, aducând o nouă perspectivă asupra elementelor culturale și istorice ale județelor României. Prin acest proiect, designerii au fost provocați să se gândească la o reprezentare a județelor, folosind forme de bază pentru a comunica esența și identitatea fiecărui județ. Acest proces de reinterpretare a simbolurilor locale permite fiecărui designer să exploreze și să exprime legătura personală apropiată sau conexă cu județul reprezentat, contribuind în același timp la o conversație mai largă despre identitate și apartenență. RO42—Forme Locale devine astfel o platformă prin care designul contribuie la celebrarea comunității și diversității culturale a României.”
„RO42—Forme Locale” reunește o selecție diversă de artiști din întreaga țară, fiecare reprezentând specificul și identitatea județului său. Printre aceștia se află și Leonard Zărnescu din Brăila. În prezent, Leonard Zărnescu locuiește și lucrează în București ca designer grafic pentru Lisseau. A studiat arhitectura la VIA University College, Horsens, din Danemarca și este absolvent al Liceului de Artă „Hariclea Darclee” din Brăila. Începând cu 2012, Leonard a avut o serie de expoziții personale și de grup, atât în România, cât și în Danemarca.
Organizatorul expoziției este Asociația La Figurat, care, alături de partenerii Asociația Local Design Circle și Asociația Foc și Pară, își propune să aducă în prim-plan diversitatea și creativitatea scenei artistice contemporane.
De subliniat faptul că Sit+Read Artbook Fair 2024 este un eveniment organizat în cadrul City Celebration 2024 și este un proiect finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.





