Invatamant

Liceele cu promovabilitate 0 la Bac nu vor mai putea înființa clase a IX-a

Unitățile de învățământ liceal care, în urma examenului național de Bacalaureat, au înregistrat promovabilitate 0 nu vor putea înființa clase de a IX-a, conform ordinului privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat.

Nu este vorba de nicio noutate, această interdicție aplicându-se încă din anul școlar 2020-2021. Totuși, în decembrie, pe durata mandatului fostului ministru al Educației, Ligia Deca, proiectul de metodologie propunea eliminarea acestei interdicții. În varianta oficială, deja publicată în Monitorul Oficial pe 16 ianuarie 2025, apare din nou articolul din vechea legislație care nu permite liceelor fără niciun absolvent promovat să organizeze clase de a IX-a.

De asemenea, același ordin introduce alte schimbări ce vor intra în vigoare din anul școlar viitor. Printre acestea se numără scăderea numărului de elevi dintr-o clasă de a IX-a – filierele real și uman – de la 26, cât este în prezent, la 24, începând din septembrie.

În anul școlar actual, 2024-2025, liceele care nu au avut niciun candidat promovat timp de patru ani consecutiv sau măcar un candidat ar fi trebuit desființate. Totuși, nu există date publice care să permită urmărirea anuală a ratei de promovare a fiecărui liceu. La nivel național, vara trecută, au fost 50 de licee unde niciun elev nu a promovat examenul de Bacalaureat 2024, sesiunea iulie. Pe această listă nu s-a aflat niciun liceu din județul Brăila.

Articole similare

Back to top button