Invatamant

Liceul Agricol: Activități la început de octombrie

Elevii și cadrele didactice ale Liceului „Gh. K. Constantinescu” nu pierd niciun prilej de a aborda procesul de învățământ dintr-o altă perspectivă, organizând în acest sens numeroase activități interesante.

De exemplu, cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor, elevii claselor a IX-a A și a X-a D au sărbătorit animalele din întreaga lume. După cum au precizat organizatorii, „această zi este una specială, menită să ne amintească și să conștientizeze importanța animalelor în viața noastră, a oamenilor”. În cadrul acestei activități, elevii au aflat informații inedite despre lumea fascinantă a animalelor și despre elemente de tehnologia creșterii animalelor domestice (hrănirea și îngrijirea lor). Scopul activității desfășurate a fost promovarea drepturilor animalelor și susținerea bunăstării acestora.

Activitatea a fost coordonată de cadrele didactice Sandu Ionica, Buzea Geanina și bibliotecara Rica Munteanu.

De asemenea, elevii clasei a XI-a A nu au vrut să lase Ziua Educației neobservată, așa că au participat la o activitate creativă prin care și-au exprimat aprecierea față de profesorii lor. Fiecare elev a realizat un certificat de apreciere, în care au notat gânduri sincere și amuzante despre profesorii lor de la clasă. Pe aceste certificate, elevii au scris atât calitățile profesorilor, cât și momentele care i-au impresionat. Activitatea a fost un prilej minunat pentru elevi să își arate recunoștința și să întărească legătura cu profesorii lor, totul într-o manieră pozitivă și relaxată.

Articole similare

Back to top button