„Love Blue” sau despre valoarea apei

În urmă cu câteva zile, la Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila (FIAB) a avut loc o activitate coordonată de Colegiul Economic „Ion Ghica”, având ca temă „Love Blue”. Aceasta face parte din activitățile Clubului de mediu „Ozon”. Pe această cale, participanții aduc mulțumiri cadrelor didactice din FIAB – prof. dr. ing. Petronela Nechita și dr. ing. Mirela Iana Roman, precum și prof. Narcisa Feichter, coordonatorul clubului, care au făcut tot posibilul ca elevii să conștientizeze rolul și valoarea apei pentru noi toți, dar și să învețe să fie mai responsabili în păstrarea și protejarea calității apei.

Organizatorii au afirmat că, în cadrul activității, elevii au putut observa importanța crescândă a controlului calității apei și a testelor de laborator efectuate în mod regulat pentru a asigura calitatea apei potabile furnizate consumatorilor. De asemenea, elevii au aflat informații interesante despre procesul de epurare a apelor uzate și despre diferitele analize chimice efectuate în laborator. Totul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, la care gazdele – cadrele didactice de la FIAB – au fost bucuroase să răspundă și să ofere informații suplimentare despre procesul de transformare a apei.