Cultura

Lucrări semnate de Emilia Dumitrescu, pe simeze la Galați

Miercuri, 6 noiembrie, la ora 18:00, Muzeul de Artă Vizuală din Galați va găzdui vernisajul unei noi expoziții cu lucrări de grafică din colecția instituției de cultură gălățene, selectate de curatorul Liliana Tofan. Reunite sub tema „Grădini miraculoase”, lucrările care alcătuiesc expoziția îndeamnă la o mai mare apreciere a frumuseților din jurul nostru.

Expoziția alătură nume cunoscute ale artei contemporane românești, printre care se află și brăileanca Emilia Dumitrescu, un nume binecunoscut de iubitorii artei plastice la nivel național. Născută pe 31 iulie 1921, Emilia Dumitrescu a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase și ale Facultății de Litere și Filosofie din cadrul Universității București, după care s-a retras în Brăila, orașul său de suflet, pe care l-a iubit cu patimă. Brăila este locul unde Emilia Dumitrescu s-a regăsit pe sine și a dat viață unor opere artistice valoroase, imortalizate pe pânză.

Picturile cu oameni și locuri din Brăila au fost expuse pe simezele unor expoziții din întreaga lume, iar artista a donat municipalității casa și toate lucrările sale, pentru ca întregul oraș să se bucure de opera la care a trudit decenii la rând. Cetățean de onoare al urbei, Emilia Dumitrescu este considerată cea mai importantă personalitate din domeniul artelor care a trăit la Brăila în ultima jumătate a secolului trecut, precum și unul dintre cei mai mari gravori români ai epocii și un mare colecționar de artă.

Articole similare

Back to top button